Radiaţiile la care sunt expuşi în timpul călătoriei şi timpul petrecut în afara Terrei, într-un mediu fără gravitaţie, produc schimbări în corpurile lor.
Una dintre ele este înălţimea. Oamenii de ştiinţă de la NASA au stabilit că un astronaut poate creşte circa 2 centimetri în spaţiu deoarece vertebrele se extind într-un mediu cu gravitaţie scăzută.
Spre exemplu, astronautul care a stat în spaţiu cel mai mult timp, americanul Scott Kelly, s-a înălţat cu 2 cm în misiunea de 340 de zile de pe Staţia Spaţială Internaţională. Două zile mai târziu după întoarcerea pe Terra, din 1 martie 2016, Kelly a revenit la înălţimea pe care o avea înainte să plece în spaţiu.
Lipsa gravitaţiei determină şi pierderea masei osoase la astronauţi. Pentru că aceştia nu mai depun eforturi să se mişte sau să îşi menţină postura corpului, aşa cum se întâmplă în mediul cu gravitaţie de pe Terra, astronauţii pot pierde între 1 şi 2% din masa osoasă, în fiecare lună petrecută în spaţiu. Aşa s-a întâmplat cu unii astronauţi în timpul unor misiuni de câteva luni pe staţia rusească MIR, ce a operat în orbita joasă a Terrei între 1986 – 2001.
Şi ochii sunt afectaţi de călătoriile în spaţiu. Potrivit NASA, mai mult de jumătate dintre astronauţii americani au avut probleme de vedere şi au suferit modificări ale unor porţiuni din ochi în timpul şi după zborurile de lungă durată.
Mai mult, trecerea de la un mediu gravitaţional la altul poate afecta funcţiile organismului uman, inclusiv orientarea spaţială, precum şi coordonarea ochi-cap şi ochi -mână.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Dezvăluirile unui astronaut: cât de des îşi schimbă hainele „locatarii” de pe ISS?
Problema la care trebuie să ofere răspunsul corect oricine doreşte să devină astronaut